În umbra lumii a tot cuprinzătoare
se văd în depărtări sclipind,
Lumini ce luptă cu ardoare
să nu le stingă crudul infinit;
Dar lupta-i grea şi inegală,
căci întunericul perfid
învingator în alte lupte colosale
pare acum că e de neclintit;
Războiul lung şi dureros...
Dar orice bătălie,
Pentru lumină-i de folos
în anii ce-or să vie!