Jocul

Privind în zare,făra rost
Adesea simt cu jale,
Că lumea toată-i un joc prost
Iar noi, pionii din dotare

Gata să ne sacrificăm, grăbiţi
Să ne mutăm pe planşă,
Sfârşim adesea umiliţi
Jucându-ne ultima şansă;

Căci din dorinţa de câştig
Mutăm cu disperare
Uitând că jocul e cu reguli
Şi de greşim, ne doare;

Abuzând de combinaţii
Ce par să facă totul mai uşor,
Ieşim învinşi, şi noi, la fel ca alţii
Că jocul asta n-are învingător.

Dorinţă

În noaptea asta neagră şi geroasă
mi-e teamă parcă ochii să-i închid,
să nu cumva s-apară vreo năpastă
din gândul meu să te alunge-n frig;

Căci tot ce vreau când noaptea vine
şi somnul mă ademeneşte lin,
e să transform gândul la tine
în vis de ideal sublim;

să trec prin noapte ne-nfricat,
să mă salvez prin tine
de întunericul deşart
ce-l simt acum în mine;

şi-n zori când ochii îi deschid
ştiind că-mi eşti aproape
să-nving timida mea trăire
să pot să trec la fapte.

De-ar fi

De-ar fi să strâng domniţă
În inima-mi zglobie,
Glasul tău angelic
Ce sufletu-mi adie;

Aş umple acele locuri
Ce-n timp au pustiit,
Aş scrie o nouă foaie
Din visul meu timid;

Aş ridica în ea
Castel pentru iubire,
Şi tron din răsuflarea mea
Ţi-aş face numai tie;

Aş fi un rege mândru
De-a lui împărăţie
Ce n-ar trăda vreodată
A lumii bogăţie.

La prima vedere

Când prima oară chipul ţi-am zărit;
Păreai foarte timidă,
Iar eu n-am îndrăznit
Să vin, măcar spre tine
Să-ţi spun cum mă numesc,
C-aşa sunt eu fetiţo
Singur, mă amăgesc...

Când prima oară vocea-ţi m-a surprins
Am tresărit în grabă de un fior atins,
Când glasul tău subţire
În suflet mi-a ajuns
Am încercat zadarnic, să strig
Să mă auzi...

Dar strigătu-mi lăuntric
Nu a-ndrăznit să evadeze,
Ş-un zâmbet cald ţi-am aruncat
Sperând, nebun, c-o să conteze.

Oare a contat, oare-ai văzut,
Oare şi eu ţi-oi fi plăcut?
Aceste întrebari mă mistuie mocnit
Căci asta s-a `ntâmplat fetiţo
În prima zi când te-am zărit.

Sfârşit

Chiar dacă a vieţii nebunie
A luat sfârşit pentru-n moment,
Tu să nu uiţi femeie dragă
Că-n viaţa ta am fost prezent;

De am fost bun, de am fost rău
De lumea ti-am mânjit-o
Cu felul meu,rebel, de a fi
Să nu regreţi iubito;

Aşa sunt eu puţin vulgar
Şi poate mult prea rece
Dar pentru mine e banal
Ce-i pentru alţii "rege".

Război în "Anotimp"

Codrul mut a devenit,
Mai auzi doar vânt cumplit
Ce loveşte fără teamă,
Frunza pomului şi-o îndeamnă
În faţa lui să -ngenunchieze
Fiindcă-i sol trimis de Iarnă
Pentru a da lumii de veste
Că oştirea-i pregătită,
Şi de Toamna nu cedează
Şi netrebnicii, cutează
Capul iute sa nu-l plece
În faţa Măriei sale;

Atunci viscol şi îngheţ
Vor fi comandanţi de oaste,
Ş-or lovii lumea speriată
Munţi de nea vor înşira
Obligând Toamna slăbită
Să cedeze într-o clipită,
Şi să plece în departări
Că acum conducătoare
A coroanei purtătoare
Şi regină-n "Anotimp"
E învingatoarea Iarnă;
Ce urmează să-şi aştearnă
Peste lumea cucerită
Alba-i pătură cumplită.

Particip la MBA

Cica blogu` l-am înscris
La concursul astfel zis
MBA, ce zice aşa
Că particip doar de scriu
Pe-al meu blog în 2 zile
Fraza ce acuma vine :

"Medias Blog Awards 2011 este un concurs organizat de Dianthus Medias cu sprijinul Centrului de Documentare Gaze Naturale Medias, Blogal Initiative, Dafora Turism, Mediasinfo.ro, Mediaslive.ro, Big Pizza, Contrast Publicitate si Feri Teglas Blog"

Iată că m`am conformat
Sper să fiu şi validat
Să particip cu onoare
Langă bloggeri de valoare!

Sunt sigur

Sunt sigur că în a ta viaţă
Simţi uneori că eşti pierdut
Şi parcă ghemul tău de aţă
E încurcat, cum n-ai crezut;

Sunt sigur c-ai trăit momente
Ce lumea nu le-a înţeles
Când căutai adesea semne
Ce vieţii tale să dea sens;

Sunt sigur că -ncerci mereu
Să demonstrezi celor din jur
Că nu eşti doar un biet lacheu
Ci un mare domn, făr` de cusur;

Sunt sigur ca trecând pe aici
Te vei simţii mai uşurat
Aflând că nu eşti totuşi singur
Că multi la fel ca tine au luptat.

Odă iernii

Uite vara a venit
Şi iarna e departe,
Iar eu sunt parcă pustiit
De zumzetul din noapte;

Lumea parcă a înviat
Dă semne că există,
Iar eu nu pot sta nici în pat
De caldul ce persistă;

Mi-e dor de pătura de nea
De gerul de afară,
De serile lângă perdea,
Cu oameni de zăpadă;

Aş vrea să văd din nou pe stradă
Oameni grăbiţi şi-nfriguraţi
M-am săturat de mascaradă
Ş-atâţia oameni tatuaţi;

Mai bine beau un ceai
În camera-mi călduţă,
Decât să merg prin parc
Şi să-l aud pe Guţă;

Dar tot ce am eu de făcut
E să aştept schimbarea,
O!iarnă, te doresc nespus,
Iar asta îti e, chemarea!

Ploaia

Când ploaia cea rece
Trupu-mi îmbie,
Când vântul cel aspru
Prin păr îmi adie,
Când picuri din cer
Lovesc, fără rană
Pe corpu-mi plăpând
Ce aburi emană;

Când ochi-mi albaştrii
De fulger se tem,
Când păsări speriate şi ude
Stau ghem;
Atunci pe pământ
E o nouă furtună
Ce poate ne-aduce
O viaţă mai bună.

Scrisoare nebună

Şi daca-lumii nebunie
Ar fi s-o cânt la nesfârşit
Nu mi-ar ajunge viaţa toată;
Şi nici nu cred că-s nevoit
Să dau astfel de importanţă
Unor greşeli, prea omeneşti,
Urcând pe treapta vieţii mele
Aceste lucruri nefireşti;

Dar cine e nebun, de fapt,
Şi ce înseamnă nebunia?
O fi doar un concept banal
Care divide omenirea?
Există oare înţelepţi,
Sau doar nebuni inteligenţi?
Există oare visători,
Sau doar nebuni încrezători?
Există-n lume ierarhie
Sau ş-asta e o nebunie?

Eii...cum o fi pe acest pământ,
Nu cred că voi ştii eu vreodată
Şi nici nu cred că ar conta,
Când viata-mi plină de păcate
Din nebunie va scăpa.


PS: Vă spun un mic secret acum,
Acest poem, de-i rau sau bun
Este semnat de un nebun!

La concert!

Stau şi ascult cum
Viaţa trece printre notele de Fa
Şi cum sufletu-mi se unge
Cu acorduri dulci de La;

Şi doar vântul ce adie
Mă face să nu visez
Că în astă seară plină
Eu cu notele dansez ;

Dar uite concertu-i gata
Şi mi iar sufletul gol,
De acorduri, note, game
O să-mi fie mereu dor.

Nebunia dimineţii

Când dimineaţa mă trezesc
Cu soarele deodată,
Îmi vine aşa un dor nebun
Să plec pe munţi îndată

Să fiu acolo sus, cu el
Să-i simt suav arsura,
Să uit ca totu-i efemer,
S-ascult timid natura;

Să râd, când trupu-mi obosit
A merge nu mai poate
Căci sunt părtaş neosândit
La toate aceste fapte.

Întrebări

Poate că-n viaţă joc un rol,
Poate-s doar un trecător,
Sau poate nu însemn nimic
Ori sunt prea mare, ori prea mic...

Dar dacă-s rolul principal,
Şi nu un călător banal
N-ar fi bine să profit?
Să duc tot la bun sfârşit?

Întrebări îmi pun mereu
Ori când e bine, ori poate rău,
Dar un răspuns rapid n-aştept
Fără să fac ceva concret:
Nu vreau şi nu aştept nimic
Chiar de-s prea mare, ori prea mic...

Năluca

În decoru-ntunecat
Al unei dimineţi de iarnă,
Se vede-n zare un pom
Şi lângă el o damă;

Cu trup blajin,
Cu părul blond
Şi ochii de crăiasă,
Poartă pe ea, doar un furou
Ce pare de mătasă;

Râde si danseaza-n frig
Şi pare că nu-i pasă
De gerul care a-ngheţat
Până si-a mea fereastră.

O privesc neîncetat
Sorbindu-i parcă nebunia
Dorind ca trupu-i dezmierdat
Să-mi populeze împărăţia;

Dar uite, soarele răsare
Şi pare ca nu-i place,
Orbită de lumina-i
Din şcenă se retrage,
Lasând în urmă, gerul,
Şi haina-i de mătase.

Alter Ego

Tu şi cu mine,
Păşim
Prin vechi ruine,
Ale trecutului faze
Doar amintiri, de ocazie:
Că am fost, am trăit,
Am iertat şi iubit,
Am minţit şi-am privit
Cum timpul se scurge,
Şi viaţa ne curge
Dorind să alunge
Tot ce e între noi!

Dar nimeni nu poate vreodată
Să schimbe-a noastră soartă,
Căci suntem noi doi, şi e bine;
Eu şi cu tine,
Cele două ruine...

Iar(na)

Privesc!
Pe geamul aburit
Din camera-mi obscură,
Către albastrul infinit
Al cerului din astă lună;

Observ!
Sigur, fară uimire
Că iarna încă n-a plecat
Şi întru-a noastra ocrotire
Sub manti-ai albă ne-a luat!

Amorul meu

Amorul meu cel fară noimă
Mereu îmi dă bătăi de cap,
Şi cât aş fi eu de puternic
Oricât m-aş crede de bărbat,
Mă amăgeşte şi mă-ndeamnă
Să le aduc pe toate-n pat!

Veni-vor oare înapoi
Zilele pline de iubire?
Putea-voi oare, eu din nou
Să-mi umplu gândul doar cu una?

Vreau să am din nou puterea
Să spun, nu, altei femei
Să trec de ea, fără să-mi pese
Cât de frumoşi sunt ochii ei.

Visul

Cât de frumoasă esti
Când mă gândesc, la tine

Cât de frumos mă simt
Când mă priveşti, pe mine

Cât de frumoşi părem
Noi doi, în ochii lor
În ochii calzi şi mari
Ai stelelor din zor...

Cât de frumos ar fi,
De n-ar fi fantezie
Cât de frumos aş fi,
De n-ar fi, doar, o poezie!

Decembrie

Stau la masa mea cea mare
Şi privesc în depărtare
Văd o patură de nea
Ce se aşterne peste case,
Blocuri, geamuri si terase;

Văd cum lumea zgribulită
Se ascunde îngrozită
Se feresc parcă să iasă
Se tem de-astă Craiasă

Eu mă întreb uimit, cum poate
Cineva să stea deoparte
De atingerea suavă
A fulgului ce cade-n grabă
De mirosul dur si rece
Al iernii, care va trece...