Rugă toamnei

Adio frunză arămie
ce bucuri ochii călători
blestemul tău, curând, re-nvie
eu te alung din viaţă-mi, mori!

Fă loc întinderii de alb,
şi crivăţului rece,
dispari din geamuri de balcon
şi lasă frigul să te-nghţe;

Te du spre alte lumii, mai calde,
unde culoarea să ţi-o schimbi,
aici, acum, nu-i loc de tine
te cer plecată mii şi mii.

Strada Întunecată

În fiecare zi pe strada întunecată
văd zeci de feţe triste,
ce soarta şi-o aşteaptă;
Văd îngerii călări pe ramură de brad
şi demonii valsând printre lacrimi ce cad,
în fiecare zi pe strada întunecată.

E jale şi chin în Lumea Cea Mare,
dureri şi suspine se cântă sub soare
Eroul principal poate e om de rand,
poate-i rege, primar sau poate olar,
dar cel mai adesea  
un biet pensionar...
şi e jale şi chin în Lumea Cea Mare.

Mulţimea prezentă  tremură mut
de gerul cel aspru, ori de soarele crud,
de starea morbidă ce-o impune momentul
când moartea-şi ascute din nou instrumentul,
când îngeri şi demoni se luptă-n văzduh
pentru un suflet în plus
pe-a lor listă de cruci,
mulţimea prezentă tremură mut...

Ecou

 În umbra lumii a tot cuprinzătoare
 se văd în depărtări sclipind,
 Lumini ce luptă cu ardoare
 să nu le stingă crudul infinit;

 Dar lupta-i grea şi inegală,
 căci întunericul perfid
 învingator în alte lupte colosale
 pare acum că e de neclintit;

 Războiul lung şi dureros...
 Dar orice bătălie,
 Pentru lumină-i de folos
 în anii ce-or să vie!

Defect

Să mă -nţeleg aş vrea şi eu
În unele momente,
Când ochii-mi văd plăcerea
Dar mintea-mi joacă feste;

Când totul e pe tavă
Şi eu refuz tacit
Ştiind că pradă este
De ce să nu profit?

Şi să mă joc cu soarta
Ca -ntrun harem turcesc
Oftând că vine vremea
Pe rând să le jelesc ...

Dar asta-s eu până la urmă
Sunt cel sortit nefericirii,
În încercarea mea nebună
De a-nvăţa taina iubirii.

Sunt sigur

Sunt sigur că în a ta viaţă
Simţi uneori că eşti pierdut
Şi parcă ghemul tău de aţă
E încurcat, cum n-ai crezut;

Sunt sigur c-ai trăit momente
Ce lumea nu le-a înţeles
Când căutai adesea semne
Ce vieţii tale să dea sens;

Sunt sigur că -ncerci mereu
Să demonstrezi celor din jur
Că nu eşti doar un biet lacheu
Ci un mare domn, făr` de cusur;

Sunt sigur ca trecând pe aici
Te vei simţii mai uşurat
Aflând că nu eşti totuşi singur
Că multi la fel ca tine au luptat.

Scrisoare nebună

Şi daca-lumii nebunie
Ar fi s-o cânt la nesfârşit
Nu mi-ar ajunge viaţa toată;
Şi nici nu cred că-s nevoit
Să dau astfel de importanţă
Unor greşeli, prea omeneşti,
Urcând pe treapta vieţii mele
Aceste lucruri nefireşti;

Dar cine e nebun, de fapt,
Şi ce înseamnă nebunia?
O fi doar un concept banal
Care divide omenirea?
Există oare înţelepţi,
Sau doar nebuni inteligenţi?
Există oare visători,
Sau doar nebuni încrezători?
Există-n lume ierarhie
Sau ş-asta e o nebunie?

Eii...cum o fi pe acest pământ,
Nu cred că voi ştii eu vreodată
Şi nici nu cred că ar conta,
Când viata-mi plină de păcate
Din nebunie va scăpa.


PS: Vă spun un mic secret acum,
Acest poem, de-i rau sau bun
Este semnat de un nebun!

Rugă

Când toată a lumii răsuflare
În a Ta casă va veni
Îndură-te mărite Doamne
Fi blând, şi nu ne osândii

Ne-ai dat o viaţă să trăim
Prin multele păcate
Iar noi, umilii Tăi copii
Le-am făptuit pe toate

Fi blând şi iartă-ne greşeala
Căci noi destul ne pedepsim
Uitând că viaţa-i trecatoare
Şi vine o vreme când murim.

Memento mori!

Când inima va înceta să mai bată,
Când ochii îmi vor sta fix, în cap,
Mulţi vor venii ca să vađă
Cum moartea îmi va pune capac;

Când trupu-mi rece va sta nemişcat,
Când sânge a-ncetat să mai curgă,
Când moartea la braţu-i ma luat
Mulţi vor venii să mă plângă;

Când tot ce rămâne din mine
E leşu-mi lipsit de putere,
Când sufletul mă va lăsa,
Voi fi o altă amintire
Ce timpul o va îngropa!

Invocaţie!

Dac`aţi ştii voi ce se `ntâmplă
Dac`aţi putea vedea cu proprii ochi,
Cum cei ce ne conduc ne`alungă,
Ne folosesc, ne umilesc;
Sunt nişte snobi cei de acum
Şi nu doresc decât putere
Ei vor cu orice fel de preţ, avere!
Legea pentru care Voi
Mult timp purtară`ţi un război,
Pentru ei nu mai e deloc ceva
De care oricine si oricând, se temea;
De v`aţi putea voi ridica din morţi
Să faceţi să dispară toţi,
E plină ţara mea de hoţi
Şi sunt sătul de semidocţi
Vreau să merg cu capul sus
Spre umbra marelui Apus,
Vreau Voi să fiţi aici, nu ei...
Unde sunteţi Voi?
Străbuni mei...