Ploaia

Când ploaia cea rece
Trupu-mi îmbie,
Când vântul cel aspru
Prin păr îmi adie,
Când picuri din cer
Lovesc, fără rană
Pe corpu-mi plăpând
Ce aburi emană;

Când ochi-mi albaştrii
De fulger se tem,
Când păsări speriate şi ude
Stau ghem;
Atunci pe pământ
E o nouă furtună
Ce poate ne-aduce
O viaţă mai bună.

Scrisoare nebună

Şi daca-lumii nebunie
Ar fi s-o cânt la nesfârşit
Nu mi-ar ajunge viaţa toată;
Şi nici nu cred că-s nevoit
Să dau astfel de importanţă
Unor greşeli, prea omeneşti,
Urcând pe treapta vieţii mele
Aceste lucruri nefireşti;

Dar cine e nebun, de fapt,
Şi ce înseamnă nebunia?
O fi doar un concept banal
Care divide omenirea?
Există oare înţelepţi,
Sau doar nebuni inteligenţi?
Există oare visători,
Sau doar nebuni încrezători?
Există-n lume ierarhie
Sau ş-asta e o nebunie?

Eii...cum o fi pe acest pământ,
Nu cred că voi ştii eu vreodată
Şi nici nu cred că ar conta,
Când viata-mi plină de păcate
Din nebunie va scăpa.


PS: Vă spun un mic secret acum,
Acest poem, de-i rau sau bun
Este semnat de un nebun!

La concert!

Stau şi ascult cum
Viaţa trece printre notele de Fa
Şi cum sufletu-mi se unge
Cu acorduri dulci de La;

Şi doar vântul ce adie
Mă face să nu visez
Că în astă seară plină
Eu cu notele dansez ;

Dar uite concertu-i gata
Şi mi iar sufletul gol,
De acorduri, note, game
O să-mi fie mereu dor.

Rugă

Când toată a lumii răsuflare
În a Ta casă va veni
Îndură-te mărite Doamne
Fi blând, şi nu ne osândii

Ne-ai dat o viaţă să trăim
Prin multele păcate
Iar noi, umilii Tăi copii
Le-am făptuit pe toate

Fi blând şi iartă-ne greşeala
Căci noi destul ne pedepsim
Uitând că viaţa-i trecatoare
Şi vine o vreme când murim.

Nebunia dimineţii

Când dimineaţa mă trezesc
Cu soarele deodată,
Îmi vine aşa un dor nebun
Să plec pe munţi îndată

Să fiu acolo sus, cu el
Să-i simt suav arsura,
Să uit ca totu-i efemer,
S-ascult timid natura;

Să râd, când trupu-mi obosit
A merge nu mai poate
Căci sunt părtaş neosândit
La toate aceste fapte.

Întrebări

Poate că-n viaţă joc un rol,
Poate-s doar un trecător,
Sau poate nu însemn nimic
Ori sunt prea mare, ori prea mic...

Dar dacă-s rolul principal,
Şi nu un călător banal
N-ar fi bine să profit?
Să duc tot la bun sfârşit?

Întrebări îmi pun mereu
Ori când e bine, ori poate rău,
Dar un răspuns rapid n-aştept
Fără să fac ceva concret:
Nu vreau şi nu aştept nimic
Chiar de-s prea mare, ori prea mic...

Memento mori!

Când inima va înceta să mai bată,
Când ochii îmi vor sta fix, în cap,
Mulţi vor venii ca să vađă
Cum moartea îmi va pune capac;

Când trupu-mi rece va sta nemişcat,
Când sânge a-ncetat să mai curgă,
Când moartea la braţu-i ma luat
Mulţi vor venii să mă plângă;

Când tot ce rămâne din mine
E leşu-mi lipsit de putere,
Când sufletul mă va lăsa,
Voi fi o altă amintire
Ce timpul o va îngropa!

Sec!

Pe cer,
Stele
Pe pământ,
Vremuri grele
În cer,
Cel de Sus
În pământ,
Ăl` de s-a dus
De la cer,
Zăpezi şi ploi,
De la pământ
Numai noroi,
Sub cer
Norişorii,
Sub pământ
Drăcuşorii!