Stau la masa mea cea mare
Şi privesc în depărtare
Văd o patură de nea
Ce se aşterne peste case,
Blocuri, geamuri si terase;
Văd cum lumea zgribulită
Se ascunde îngrozită
Se feresc parcă să iasă
Se tem de-astă Craiasă
Eu mă întreb uimit, cum poate
Cineva să stea deoparte
De atingerea suavă
A fulgului ce cade-n grabă
De mirosul dur si rece
Al iernii, care va trece...
Fain !, astept noi creati
RăspundețiȘtergereSuper!
RăspundețiȘtergereva multumesc!>:D<
RăspundețiȘtergereplace la mine! (modul in care am scris nu are legatura cu zicala ,, cum te cheama pui de dac? Feri!") baga mare...poate scoti vreun volum...te-ai gandit la asta?!
RăspundețiȘtergere@Themis:te gandesti putin cam departe, sunt doar simple versificatii, pana la poezie mai am de lucru! poate "ne combinam" la volum ;;)! no ighen? :))
RăspundețiȘtergereIoi te, ce fain, se canta versul tau..are cadenta doar citindu-l. Frumos !
RăspundețiȘtergere@anonim: pai daca e vorba de cantat stiu eu pe cineva care poate sa il cante :D tuuU!!!!
RăspundețiȘtergere