marți, 26 iulie 2011

Odă iernii

Uite vara a venit
Şi iarna e departe,
Iar eu sunt parcă pustiit
De zumzetul din noapte;

Lumea parcă a înviat
Dă semne că există,
Iar eu nu pot sta nici în pat
De caldul ce persistă;

Mi-e dor de pătura de nea
De gerul de afară,
De serile lângă perdea,
Cu oameni de zăpadă;

Aş vrea să văd din nou pe stradă
Oameni grăbiţi şi-nfriguraţi
M-am săturat de mascaradă
Ş-atâţia oameni tatuaţi;

Mai bine beau un ceai
În camera-mi călduţă,
Decât să merg prin parc
Şi să-l aud pe Guţă;

Dar tot ce am eu de făcut
E să aştept schimbarea,
O!iarnă, te doresc nespus,
Iar asta îti e, chemarea!

7 comentarii: