vineri, 1 aprilie 2011

Nebunia dimineţii

Când dimineaţa mă trezesc
Cu soarele deodată,
Îmi vine aşa un dor nebun
Să plec pe munţi îndată

Să fiu acolo sus, cu el
Să-i simt suav arsura,
Să uit ca totu-i efemer,
S-ascult timid natura;

Să râd, când trupu-mi obosit
A merge nu mai poate
Căci sunt părtaş neosândit
La toate aceste fapte.

9 comentarii:

  1. @feri: ce`ti mai plac versurile cu muntele ;)) :D >:d<

    RăspundețiȘtergere
  2. :) e bine ca te-ai trezit cu inspiratie... ca suna bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. E super! Asta simt si eu dimineata (oare din cauza ca ne trezim cam deodata :D?)

    RăspundețiȘtergere
  4. @dianthus2rt: apai nu prea merge a imn, eventual o piesa lenta nu imn :D parerea mea :D

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) bă micutz, fă-o mă imn dacă lumea o cere!!

    foarte faină poezia, e una dintre preferatele mele, felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Iulian: pai voi chitaristii pune`ti`o pe melodie si daca imi place imi dau acordu daca nu, păţăşti :))

    RăspundețiȘtergere