Când dimineaţa mă trezesc
Cu soarele deodată,
Îmi vine aşa un dor nebun
Să plec pe munţi îndată
Să fiu acolo sus, cu el
Să-i simt suav arsura,
Să uit ca totu-i efemer,
S-ascult timid natura;
Să râd, când trupu-mi obosit
A merge nu mai poate
Căci sunt părtaş neosândit
La toate aceste fapte.
ooo...superb !
RăspundețiȘtergere@feri: ce`ti mai plac versurile cu muntele ;)) :D >:d<
RăspundețiȘtergere:) e bine ca te-ai trezit cu inspiratie... ca suna bine!
RăspundețiȘtergere@anca: >:D< multam
RăspundețiȘtergereE super! Asta simt si eu dimineata (oare din cauza ca ne trezim cam deodata :D?)
RăspundețiȘtergereSeamana a un fel de imn?
RăspundețiȘtergere@dianthus2rt: apai nu prea merge a imn, eventual o piesa lenta nu imn :D parerea mea :D
RăspundețiȘtergere:)) bă micutz, fă-o mă imn dacă lumea o cere!!
RăspundețiȘtergerefoarte faină poezia, e una dintre preferatele mele, felicitări!
@Iulian: pai voi chitaristii pune`ti`o pe melodie si daca imi place imi dau acordu daca nu, păţăşti :))
RăspundețiȘtergere